Home » Știință » Chimiştii au descoperit o explicaţie plauzibilă a apariţiei vieţii de pe Pământ

Chimiştii au descoperit o explicaţie plauzibilă a apariţiei vieţii de pe Pământ

Chimiştii au descoperit o explicaţie plauzibilă a apariţiei vieţii de pe Pământ
Publicat: 13.01.2018
Chimiştii din cadrul The Scripps Research Institute (TSRI) au dezvoltat o teorie fascinantă cu privit la modul în care viaţa a apărut pe Pământ.

Experimentele acestora, prezentate în publicaţia Nature Communications, demonstrează că principalele reacţii chimice ce susţin viaţa din prezent au avut loc în urmă cu patru miliarde de ani. ”Dacă ne concentrăm atenţia asupra fenomenelor chimice, întrebările privind existenţa vieţii devin mult mai simple,” a declarat profesorul de chimie Ramanarayanan Krishnamurthy.

Phys notează că pentru acest studiu Krishnamurthy şi colegii săi şi-au concentrat atenţia asupra reacţiilor chimice ce duc la producerea ciclului acidului citric. Orice organism aerob, de la păsările flamingo la fungi, se bazează pe ciclurile acidului citric pentru eliberarea energiei stocate în celule. În studiile anterioare, specialiştii au luat în considerare faptul că vietăţile utilizau în urmă cu miliarde de ani aceleaşi molecule pentru obţinerea ciclului acidului citric precum cele din prezent. Problema, susţine Krishnamurthy, este că aceste molecule biologice sunt extrem de fragile, iar reacţia chimică nu ar fi existat în primele miliarde de ani ale existenţei Pământului

În cadrul studiului, specialiştii au propus teoria conform căreia un ciclu non-biologic denumit ciclul HKG şi ciclul acidului malonic au fost combinate pentru realizarea unei versiuni primordiale a ciclului acidului citric. ”Chimia a fost aceeaşi pe parcursul anilor, doar natura moleculelor s-a schimbat,” a declarat Krishnamurthy. ”Moleculele au evoluat în timp în funcţie de necesităţile biologice,” a adăugat el. 

”Metabolismul modern are un precursor, un model non-biologic,” a declarat Greg Springsteen, profesor de chimie din cadrul Universităţii Furman. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?